Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura ar putea fi exclus din magistratură

Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura ar putea fi exclus din magistratură
Publicat: 03/06/2014, 19:27
Actualizat: 29/04/2015, 22:41

Puțura a fost numit în CA al CFR pe 10 ianuarie, ceea ce a ridicat câteva semne de întrebare în contextul în care era și magistrat. Legea 304/ 2004 privind statulul magistraților interzice unui judecător să facă parte din CA-ul unei companii.

Iată ce spune legea:

Art 8 Magistratilor le este interzis (c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome;

Art 58 alin (3) În perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.

Poate fi exclus din magistratură

În ianuarie Inspecția Judiciară a anunțat la scurt timp după publicarea informațiilor legate de caz că s-a autosesizat. Mai multe surse judiciare au declarat pentru gândul că Inspecția Judiciară și-a finalizat cercetările și că au constat că judecătorul Ovidiu Puțura nu putea ocupa și funcția de membru în Consuliul de Administrație al CFR. Astfel că judecătorul Puțura a fost deferit de Inspecția Judiciară secției de judecători a CSM. Altfel spus, Inspecția Judiciară a constat încălcarea legislației, mai precis că un judecător fie el și detașat la minister nu poate ocupa o funcție într-o companie. Potrivit procedurilor, secția de judecători va analiza dosarul și va stabili o sancțiune. Sancțiunile merg de la o mustrare scrisă până la excluderea din magistratură. Secția de judecători va lua o decizie în acest sens în sedințele programate pentru lua în curs, au precizat sursele judiciare menționate mai sus.

„Acțiunea este nejustificată”

Contactat de gândul, fostul secretar de stat a declarat că acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare a CSM este nejustificată pentru că la minister el avea calitatea de judecător suspendată, astfel că legea nu i se aplica. „Este nejustificată acțiunea Inspecției Judiciare. Legea 161/2003 prevede pentru secretarii de stat posibilitatea să facă parte din Consiliile de Administrație. La momentul în care am fost în acel CA aveam funcția de secretar de stat la MJ. Eu eram detașat la Ministerul Justiției și pe perioada detașării conform Codului Muncii, contractul de muncă cu instanța este suspendat. Nu exercitam funcția de judecător. Exercitam funcția de secretar de stat și în aceste condiții nu se aplica statul magistratului pe perioada respectivă. După ce nu am mai fost secretar de stat, eu mi-am dat demisia din CA „, a declarat Ovidiu Puțura pentru gândul

Guvernul a suprascris statutul magistraților cu avizul ANI

Ministerul Justiției a explicat printr-un comunicat public că Puțura a fost numit în CA-ul CFR în baza unui memorandum care avea la bază un aviz pozitiv din parte Agenției Naționale de Intergritate. Ministerul condus de Robert Cazanciuc a explicat în felul următor eludarea statutului magistraților: „Domnul judecător, Ovidiu Puțura, este numit în funcția de secretar de stat începând cu data de 17.05.2012, funcție pe care o exercită și în prezent. Atâta timp cât domnia sa exercită funcția de secretar de stat, deține toate drepturile și obligațiile aferente funcției.

Având în vedere Legea nr.161/2003 în baza căreia, la data de 14.01.2014, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aprobarea participării domnului Ovidiu Puțura secretar de stat, în calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC „CFR” SA, domnul secretar de stat, în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, își poate exercita atât funcția de secretar de stat, cât și pe cea de membru într-un consiliu de administrație al unei societăți de stat, nefiind în stare de incompatibilitate. Menționăm faptul că, în acest sens, există și punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate emis la 14.10.2013, la cererea domnului Ovidiu Puțura.”

Pe 24 februarie Ovidiu Puțura a fost eliberat din funcția de secretar de stat. Cu toate acestea, Ovidiu Puțura a făcut parte din CA al CFR SA până pe 12 martie când a renunțat. Presa a relatat că Puțura a fost ales chiar președinte al Consiliului de Administrație. Ovidiu Puțura a fost detașat de la Tribunalul Bistrița la Ministerul Justiției în mai 2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×